ROMTEXIM S.R.L a început ca o mică afacere de familie. În luna Mai a anului 1991, aceasta era înregistrată ca prima societate comercială din judeţul Bacău care furniza produse şi servicii de producție publicitară. Obiectul principal de activitate, imprimarea și personalizarea serigrafică pe materiale textile și carton, a evoluat odată cu cerințele pieței, cu noile tehnologii și cu materiale disponibile.
Pe parcursul celor peste 30 de ani de activitate, creşterea complexității cerinţelor clienţilor, ne-a determinat să diversificăm portofoliul de produse publicitare precum şi pe cel al serviciilor conexe oferite. Am îmbunătățit constant activităţile productive deja existente şi consacrate pe piaţa de profil și am implementat strategii de dezvoltare ofensive ale unor noi procese, tehnologii şi servicii. Deciziile strategice de dezvoltare ne-au oferit un avantaj competitiv în proiectele de serie mică şi unicat, în faţa societăţilor de profil concurente.
În prezent suntem una dintre cele mai mari companii de producție publicitară din Moldova. Oferim servicii integrate, fără externalizare, având un control optim asupra întregului proces, de la proiectare până la implementare și oferind astfel garanția calității, precum și termenii cei mai scurți de producție. Dispunem de utilaje de ultimă generație, stăpânim foarte multe domenii și lucrăm cu o gamă variată de materiale. Toate aceste lucruri ne permit să găsim cele mai ingenioase și practice soluții pentru orice provocare.
Profesionalismul, viziunea și tenacitatea noastră se reflectă într-un vast portofoliu ce cuprinde clienți de renume precum Coca Cola, Sony, Guinot, L’oreal, Continental, Universkin, Barrier, Top Line, Moncler, D&G, Off White și numeroase alte colaborări de lungă durată.